“In politică totul este permis” a fost una din afirmațiile pe care le-am auzit foarte frecvent de-a lungul campaniei electorale recent încheiată. În diferite formulări, bineînțeles, dar ideea a apărut cu încăpățânare la multi dintre actorii politici întâlniți, indiferent de vârsta, vechimea, opțiunea în politică și pregătirea acestora sau de „liga” în care concurau (comună, oraș, municipiu). Era evident că pentru cea mai mare parte a acestora politica, așa cum o înțeleg ei, se limitează strict la procesul de câștigare a votului și, ca urmare, „corect” ar fi fost probabil să spună că pentru „a obține poziția vizată de pe buletinul de vot, totul este permis”.

“Succesul nostru este să reușim să convingem cât mai mulți români să se implice în viața politică de la noi, ca cetățeni”, a declarat generalul (r) Silviu Predoiu, în cadrul talk-show-ului moderat de Marius Tucă, la postul de televiziune Aleph News. Răspunzând întrebărilor moderatorului, generalul a mai prezentat principiile de bază ale mișcării “România, Implică-te!” și câteva dintre elementele pe care mișcarea dorește să le promoveze în spațiul public.

 



 

Criza actuală are, cel puțin pentru unii dintre noi, și o parte pozitivă. Iar aceasta ar consta în faptul că ne dă ocazia să privim mai atent la ”hainele împăraților” noștri, să vedem mai clar decât am făcut-o până acum cât de îmbrăcați sunt, ce le-a mai rămas din ținutele electorale, cât erau ale lor și cât erau de închiriat. Vedem elemente disparate, unul ici, altul colo, unul acum, altul peste câteva zile și, ca mecanism de protecție, evităm să le integrăm pentru că, în subconștient, intuim că poza mare ar arăta foarte urât.

Noi încercăm să vedem totul în alb sau negru, refuzăm de prea multă vreme să recunoaște nuanțele de gri, refuzăm să recunoaștem că ne tot ridicăm idoli falși pe care periodic îi dărâmăm, rămânând pierduți, confuzi și ”trădați”. Și încă ceva – dacă ne-am raporta la principii și valori și nu la vorbe și etichete, atunci am înțelege în sfârșit că forțarea limitelor democrației, “noaptea ca hoții”, prostia, agramatismele și corupția sunt la fel de grave si când sunt roșii și când sunt galbene, albastre, portocalii sau ce culori mai sunt prin spectrul nostru politic.

Tot mai des, în ultima vreme, întâlnesc persoane care, întrebate sau nu, atunci când vine vorba despre profesie, se recomandă fără nicio ezitare drept “politicieni”. Iar în ciuda șablonului pe care îl aveam în minte, aceștia chiar vin în toate „formele și culorile”. Sunt bărbați, cei mai mulți, dar și femei, tineri, unii chiar foarte tineri, dar și vârstnici, cu studii cât se poate de diferite, de la agronomie și inginerie până la științe politice, absolvite la timp sau odată cu proprii copii.

Primul lucru pe care l-am înţeles despre teoria conspiraţiei, studiind cu interes profesional fenomenul, a fost că suporterii acesteia cred în conspiraţii pentru că sunt, cel mai frecvent, mult mai acceptabile şi implicit mai reconfortante pentru ei decât adevărul.

„Klaus Iohannis, politicianul în care românii au cea mai mare încredere. Surpriză pe 2. Sondaj”. Așa ne ne spune cel mai recent sondaj CURS că stăm cu încrederea în politicieni. Desi titlul articolului sună bine, cifrele sondajului arată rău, ceea ce nu ne-ar durea prea tare dacă asta nu ar însemna că arată rău și pentru viitorul nostru. Iar dacă cuiva i se pare că dramatizez, putem încerca să „citim invers” concluziile sondajului.

Astăzi ne aflăm într-o criză fără precedent, criză care expune, ca niciodată, nu atât prostia (întotdeauna vizibilă) cât lipsa de inteligență. Inteligența înțeleasă drept capacitatea de adaptare la context. Inteligența definită nu numai prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a le folosi eficient dar și de abilitatea de a învăța, de a identifica în timp util și corect problemele și de a căuta și deprinde rapid cunoștințele necesare rezolvării acestora.

Actuala criză, dincolo de spaimele pe care justificat le trezește în fiecare dintre noi, ne-a adus și un copleșitor sentiment de revoltă, revoltă resimțită atunci când ne-am conștientizat fragilitatea. Împreună, sentimentele de revoltă și teamă, conștientizate sau nu, reușesc cumva, într-un mod ciudat, să ne egalizeze mai pe toți, coborându-ne brusc din Olimpul în care ne cocoțasem direct pe palierul de bază al piramidei trebuințelor umane, așa cum a fost ea imaginată de Maslow, adică la cel al nevoii de securitate.